“Ploaia bate mărunt în geam și vântul dansează printre frunzele copacilor, fluierând un cântec doar de el știut. Noi ne-am adunat cu toții sub o pătură și ne uităm cu drag la imaginile din album, imagini scăldate în culoare, lumină și amintiri. Degețelele mici așteaptă nerăbdătoare să dea pagina, ca să vadă ce urmează…”
Parcă în scenariul acesta nu își are locul tableta sau laptopul și cu atât mai puțin nelipsitul telefon. Să nu mai vorbim despre faptul că în 10-20 de ani, aceste obiecte vor face hazul celor ce vin după noi și le vor considera de-a dreptul vintage 😉
De 7 ani fotografiez nunți și de 4 ani fotografiez și familii. Împreună am creat amintiri pentru noi și pentru copiii noștri. Și niciodată nu i-am încurajat să facem un album foto, pentru că mereu mi-am spus că fiecare face ce dorește cu imaginile odată ce le-a primit. În ultimul an mi-am dat seama de greșeală experimentând pe propria-mi piele familie. De ce? Pentru că am realizat că imaginile – odată trecută euforia momentului și gloria Facebook-ului – ajung să zacă pe DVD-uri sau pe harduri de calculator, uitate. Dacă mă întrebați de câte ori mă uit la propriile-mi poze pe calculator, răspunsul e: extrem de rar spre niciodată. Acum 2 ani am făcut un album pentru Matei al meu – am zis că hai să încerc, n-o fi așa de greu 🙂
Nu știam cât de drag ne va fi acel unic album și cât de mult Matei – acum de 4 ani – va frunzări paginile, cu zeci de întrebări la fiecare eveniment. Sunt singurele poze la care ne uităm mereu. Și bucuria imaginilor imprimate nu se compară cu nici un monitor, oricât de performant ar fi el! Plus că imaginile îmbinate armonios și cu elemente de decor discrete, care să aducă valoare albumului, sunt savurate în alt fel decât simpla înșiruire a lor.
Acest articol va avea 2 părți: în prima parte vorbim despre albumul făcut împreună cu fotograful vostru de familie (adică eu 😉 ), și în a doua parte vă voi arăta câteva trucuri pentru a vă ajuta să vă creați propriul album cu imagini surprinse de-a lungul anului. De ce de-a lungul anului – vom discuta la momentul potrivit.
Albumul creat împreună poate conține o singură sesiune foto sau mai multe – cum ar fi sesiunile foto din primul an de viață. Azi vă arăt un album de 20×30 cm (cat un A4), făcut în urma unei singure ședințe foto de familie.
Realizarea albumului e simplă – voi îmi spuneți care sunt imaginile preferate, eu creez albumul, voi îl vedeți și facem modificările necesare după care e trimis la print. Apoi voi vă bucurați de albumul vostru de familie o viață întreagă.
În articolul următor vom vorbi despre câțiva pași care vă vor ajuta să realizați propriul album foto și să nu mai amânați procesul – care poate fi lung și parcă imposibil de realizat.
Pentru mine crearea acestui album a fost o bucurie. Ce spune mami despre el?
“Olga, îți mulțumesc pentru album, este deosebit, delicat și frumos cum am visat mereu să am. M-am emoționat toată uitandu-mă prin el. E grozav, mai vreau!”