Softproofing sau cum implici clientul in alegerea imaginilor preferate

 

Când vine vorba de editarea imaginilor, sau post-procesare, fiecare fotograf are propriul lui sistem de lucru. De cele mai multe ori el face selecția și tot el editează imaginile, pentru că el știe ce a urmărit atunci când a apăsat pe buton. Așa fac și eu cu sesiunile foto de familie și cu evenimentele fotografiate până în 2016.

La sesiunile foto de maternitate și nou-născut însă am ajuns să pun în aplicare un alt sistem. De ce? Pentru că fiecare dintre imaginile acestea trece printr-un proces extensiv de editare, cu atenție mare la cute, piele descuamată, coșuri, imagini compuse din 2 cadre etc. Si pentru că de obicei le dau familiilor peste 50 de cadre de la o sesiune, faceți voi un calcul la 50 x 5 min./imagine minim 🙂 Da, minim 4 ore, doar editarea. Dar se știe că nu sunt de fapt doar 4 ore.

Și cum schimbarea vine de cele mai multe ori atunci când nu mai facem față situației în care ne aflăm, am ajuns să descopăr o nouă variantă: SOFTPROOFING-ul.

Dacă vreți să știți originea termenului, sunt sigură că dl. Google vă va ajuta. Eu vreau să vă dau o mână de ajutor și să vă spun ce este pentru mine și cum puteți aplica cu succes această metodă în business-ul vostru foto.

Înainte de a trece mai departe vă fac o mărturisire: sunt o perfecționistă și mulți ani m-am ferit ca de cel negru de a lăsa pe alții să îmi vadă vreo imagine ne-editată 🙂 Bun, acum că am lămurit și acest aspect, să purcedem.

 

Softproofing-ul înseamnă că îi dau posibilitatea clientului să își aleagă imaginile preferate și editez doar imaginile alese 🙂

 

Cum fac asta?

  • Clientul e informat de la primul contact că primește X nr. de imagini la sesiunea foto de maternitate și/sau nou-născut și că el le va alege dintr-o galerie cu un număr mai mare de imagini ne-editate. Atenție! Eu fac selecția inițială de imagini – nu copleșesc clientul cu un număr prea mare de imagini (dacă primește de ex. 40 imagini, poate să aleagă din aprox. 80-120 cadre).
  • I se reamintește atât înainte de sesiune cât și la sfârșitul ei de faptul că el va alege cadrele, și că dacă dorește cadre în plus, e X lei/imaginea. Nu, nu primește și restul pozelor ne-editate.
  • Cum protejezi imaginile de a nu ajunge postate online? Cu ajutorul galeriilor private, protejate de parolă și care îți dau posibilitatea de a nu permite clientului să descarce imaginile. Plus un logo mare, transparent, pe toată imaginea – ca să facă inutile screenshot-urile. Eu folosesc Zenfolio pentru acest lucru (Zenfolio e un instrument de bază pentru mine, și o să vă povestesc mai multe despre el altă dată). Mai sunt Pixieset, SmugMug si altele, dar eu prefer Zenfolio pentru că oferă spațiu nelimitat pentru galeriile finale de imagini și pentru că clientul își poate alege imaginile preferate de oriunde vrea el (tel., tabletă, computer) fără să fie nevoit să numere câte poze a ales, iar când selecția e gata eu văd deja asta în contul meu.

softproofing, cum aleg pozele in Zenfolio

  • Pe baza selecției făcute de client – imaginile sunt doar exportate cu logo-ul mare din Lightroom, fără nici o modificare, cu excepția situațiilor de supra/subexpunere mai puternică – imaginile sunt editate în Lightroom și apoi în Photoshop.
  • După editarea imaginilor, galeria e încărcată pe Zenfolio și familia primește cadrele finale, în 2 variante: pentru print, la rezoluție maximă, și optimizate pentru web – mai mici și cu logo pe ele.

De când am început acest proces am lucrat deja cu 57 de familii. De când le spun fotografilor despre el, mereu răspund acelorași întrebări. De aceea s-a și născut acest articol – ca să nu mă repet 🙂

 

Întrebări și răspunsuri:

 

Î. Familia a înțeles că primește X poze printate/editate și le va avea și pe celelalte.

  • Dacă a înțeles așa, comunicarea nu a fost clară de la început. Nu vă așteptați ca ei să subînțeleagă lucrurile – specificați CLAR de la început ce vor primi și ce nu (inclusiv prețul pentru editări extra, și de ce nu primesc ne-editate sau raw-uri). Dacă deja ai lămurit acest lucru din start și ei tot întreabă, îi poți direcționa spre textele inițiale.

 

Î. Ce o să zică mămica/părinții când văd cadrele ne-editare? Că bebe avea multe coșuri/bubițe/etc. și apoi are pielea perfectă? Nu dispare magia în acest proces?

  • Să vă spun un mic secret: părinții au fost prezenți la sesiunea foto și știu ce copil au adus cu ei, la fel și graviduța știe cine este! În plus, au venit la voi pe baza muncii pe care au văzut-o deja, și mai știu că există Photoshop (ia spuneți de câte ori nu ați fost întrebați dacă nu faceți pe cineva mai tânăr, mai slab, mai înalt în PS la diverse evenimente și sesiuni? 😉 ). Toți cei care vin la ședințele foto știu că imaginile sunt editate. Și nu, nu dispare magia. Ba, din contră: de când fac softproofing am primit mai multe mesaje de apreciere a imaginilor, pentru că părinții au văzut câtă muncă e în spatele lor.

 

Î. Mă tem că părinții nu își vor da seama de potențialul cadrelor și vor alege altceva.

  • Înafară de situația în care faci cadre fantasy cu elemente din mai multe imagini, nu e cazul să îți faci griji. Dacă ai încadrat și expus corect, editarea presupune șlefuirea unui cadru, nu schimbarea totală. Și îți mai spun un secret: părinții clar vor alege alte cadre decât ce crezi tu. Pentru că ei văd sesiunea cu ochii unui părinte, nu cu ochi de fotograf. Și acest lucru e perfect. Știi de ce? Pentru că eu așa văd ce le place de fapt părinților, și mă ajută să modelez sesiunea astfel încât să terminăm mai repede – și așa 1,5 ore cu o graviduță și 3 ore cu un bebe mic și părinți obosiți e prea mult.

 

Î. Părinții au ales alte cadre decât m-am așteptat și aș vrea să editez câteva imagini care mie îmi plac foarte mult. Ce să fac?

  • Depinde cu totul de tine, ca fotograf. Eu personal le editez pe cele care imi plac și le fac cadou părinților, fără alte întrebări sau așteptări – de obicei nu sunt mai mult de 2-3 imagini, maxim. Dacă am dreptul de a publica imagini din acea sesiune, le postez pe blog și pe paginile de socializare.

 

Î. Dacă tot am creat atâtea set-up-uri și am avut o sesiune reușită, de ce să țin pozele pentru mine?

  • Fiecare e diferit, și în asta constă frumusețea. Pentru mine, faptul că le dau 40 de imagini familiilor indiferent cât de sensibil sau adormit a fost bebe, e fair play. De ce unul să primească 30 și celălalt 100? Au plătit la fel, mi se pare corect să primească același număr de cadre promis inițial. Da, uneori părinții nu aleg un cadru care mie îmi e drag, și îl editez și îl dăruiesc cu plăcere, sau ei vor să cumpere în plus 10-20 cadre. Toată lumea știe de la început acest lucru, și nimeni nu a argumentat că nu ar fi bine așa. Nu reușesc să livrez cele 40 cadre promise? Mă revanșez fie cu un print, fie cu un cadou. Ca nimeni să nu se simtă nedreptățit.

În plus, de când am fixat un număr de cadre pe care să îl livrez, s-a scurtat și timpul sesiunilor foto și am reușit să livrez sesiunile la timp fără nopți lungi în fața calculatorului.

Pentru că eu, ca fotograf, dincolo de cadre frumoase, vreau ca familia să rămână cu impresia unei experiențe reușite de la început până la sfârșit, și asta include și o sesiune care să nu fie extenuantă, o relație cu termene și caracteristici clare, și cu imagini livrate la timp!

 

Mai aveți alte întrebări sau nelamuriri? Putem continua lista cu răspunsuri aici 🙂

 

 

error: Acest continut e protejat!